drumurile noastre

România se află pe locul 111 în ceea ce priveşte calitatea drumurilor, potrivit unui clasament al World Economic Forum (WEF). La acest capitol, România are un indice de 2,1 puncte din 7 maxim posibile.

Alături de România, în partea inferioară a clasamentului ce cuprinde 125 de ţări, se află şi Republica Moldova, care ocupă penultimul loc, cu un indice de numai 1,6 din 7, în timp ce o altă vecină a ţării noastre, Ucraina, se află pe locul 104, cu un punctaj de 2,2 din 7. Moldova este 'surclasată' în acest top numai de Ciad, stat african, unde starea drumurilor este considerată cea mai proastă din lume.

Cele mai bune drumuri din punct de vedere al calităţii de pe continentul european se regăsesc Franţa, ce ocupă locul doi în lume, după Singapore.

În Europa de Est cea mai bună poziţie este ocupată de Croaţia, aflată pe locul 37 în clasamentul mondial, cu 4,7 puncte. Din fostul spaţiu sovietic cea mai bună stare a drumurilor este în Letonia, deţinătoarea locului 62 cu 3,4 puncte din 7.

Media globală a calităţii drumurilor în lume este de 3,4 puncte, conform aceleiaşi surse.
Dupa asa statitici ce sa mai spui de drumurile nostrea.Nimic nou , dar vorba lu Base "iarna nui ca vara " si in acesta iarna praca nu prea sa munici.Drumul care lam starbatut azi a fost iasi-bralad ...si certe pana la vaslui nici un repros dar dupa , pe lnaga faptul ca fulguia nici o masina de dezapezit si mai alez mult polei . Deci ce sa mai faci?
Sa te inarmezi cu rapdare si multa atentie . Am vazut pe drum 5 masin facut franjuri . deci concluzia ?
Multi soferi nu se adapteza la drum , si nu sunt atenti dar au si o vin echipele de dezapezire care in anumite locuri nu isi fac treba . ce sa ii facem traim in romania si speram vremuri mai bune .

o idee despre emo

am ajuns la concluzia ca emo este o persoana care asculta muzica emo..asa cum rapper-ul asculta rap....ok...atunci completam cu detalii: asa cum rapper-ul isi dezvolta un anumit comporatment in urma muzicii ascultate si isi dezvolta un anumit comportament....asa si copilulu emo se invata inca de la varste fragede sa se planga de viata..in special de viata lui...completand cu descrieri ca mizerabila, ingrozitoare..foarte urata,dar unica(adica cea mai urata)...si iata cum se dezvolat stilul emo: toti cred ca sunt unici, dar de fapt sunt cam la fel ca si ceilalti, nu neaparat emo....si nici nu au cine stie ce probleme de viata.
Iar acum sa ne gandim de unde provine cuvantul emo

Cuvântul “emo” s-a născut de partea cealaltă a Atlanticului, cam pe când românii se gân­deau să se lase de comunism. O prescurtare a lui “emotional”, “emotiv” în traducere. Este un fel de şablon pentru copiii “cu angoase fabricate şi cu look de tocilari deprimaţi”, conform dic­ţionarului urban. Definiţie oa­recum îndepărtată de prezent, pentru că astăzi, adepţii stilului sunt destul de la modă şi cu mult mai puţin deprimaţi decât strămoşii lor din anii ‘80, ‘90.
Iniţial, copiii emo erau chiar serioşi în aderarea la grup. De­zamăgirea era un criteriu la fel de important ca şi părul vopsit negru, tuns asimetric, faţa albă şi ochii puternic conturaţi. De fapt, acestea erau semnele dis­tinctive, la care se adăugau pierce-uri în buză, pantaloni mulaţi, curele cu ţinte, tricouri negre, cu imprimeuri destul de agresive. Variante mai ponosite ale soliştilor de la Tokio Hotel. Timpul nu a adus doar curentul emo din Statele Unite în Europa, ci l-a şi îndulcit cu pete de culori stridente. Aşa că un emo-kid a evoluat de la aspectul de bulină neagră la cel de adevărat cu­r­cubeu. Dacă hainele sunt com­bi­nate ciudat şi lumea întoarce capul pe stradă, e destul de emo.
Glumele pe seama copiilor deprimaţi au apărut cam odată cu termenul care îi defineşte. Ba că ar fi un fel de “manelişti ai rockului”, pentru că muzica emo abordează tot subiecte cu po­veşti trăite de dragoste sau iro­nii apropo de moravuri, fre­do­nate în şoaptă, apoi “urlate”. Pentru confirmare, a se asculta Panic At The Disco, Fall Out Boy sau ,My chemical romance tru­pe încadrate clar în acest cu­rent. Ba că lama de ras ar fi ju­căria lor preferată, ceea ce e din ce în ce mai departe de adevăr.

Spre exemplu

Primul emo cu care am stat de vorbă, elev la Liceul “Mihai Eminescu”, a fost doar un miraj. “Arăt emo? Nu cred că sunt... Nu m-am gândit la asta şi ori­cum ascult electro, trance. Pro­babil e bretonul de vină”.
Americanii i-ar numi “emo beans”, termen care se referă la adolescenţii care nu au nicio legătură cu “doctrina”, ci doar arată ciudat şi care preferă să nu fie încadraţi în vreun grup de acest gen.
A urmat conversaţia cu al doilea emo. Incredibil... Bre­to­nul acoperea jumătate de faţă, şu­vi­ţele colorate, pierce în lim­bă şi buza inferioară, ochelarii cu rame groase, tricouri colo­rate, totul îl indica drept “emo-kid-ul absolut”, creat după de­finiţie. Dar n-a fost să fie.
“Sunt doar când vine vorba de felul în care arăt şi, uneori, când am chef, de muzică. E şi pierce-ul de vină, dar acum am fost nevoit să-l scot pe cel din buză. Mi-a rămas cel din limbă. Oricum lumea se uită lung după mine, dar nu mă deranjează”.
Alex are 16 ani şi simţul umo­rului peste nivelul obişnuit. E cel puţin prietenos, iar la şcoală are rezultate de invidiat.
Se pare că ştie exact ce vrea şi cum să arate. Se tunde singur sau cu ajutorul prietenei. În spatele bretonului, nicio frus­trare, nicio victimizare.
În altă zonă, emo trup şi su­flet, Andreea încă nu a împlinit 15 ani. Şi se declară dezamăgită. Lucrurile nu merg cum ar trebui! “Simt că nu sunt înţeleasă. Merg pe stradă şi lumea mă priveşte ca şi cum aş fi extraterestră. Parcă şi ai mei sunt puţin spe­riaţi, dar nu-mi spun nimic. Cât despre haine... Nu sunt tot tim­pul negre, depinde de cum am chef. Nu sunt ca ăia care se duc în magazin special ca să-şi cumpere haine emo sau se tund ciudat că li se pare că-s mai tari. Nu-mi plac deloc”. Ea intră în grupul celor dedicaţi, “de modă veche”.

Cu “emo” la psiholog

Toţi puberii şi adolescenţii au probleme. Dintotdeauna. Se rup de lumea copilăriei, iar cea a adulţilor nu îi întâmpină toc­mai cu zâmbetul pe buze. Sunt prea mari pentru cei mici, prea mici pentru cei mari. Cel puţin aşa explică medicul psihiatru, Gabriel Crumpei.
“Pe lângă constelaţiile hor­monale, puberii încep să vadă lucrurile diferit. La această vâr­stă există mime­tismul, la care se adaugă dorinţa de asociere. Ei găsesc puterea în grup. Tot atunci apar şi primele conflicte cu pă­rinţii”. Se simt neînţeleşi, nedrep­tăţiţi, sunt frustraţi de schim­bările fizice şi au pro­ble­me de adaptare. Oricât de ne­prietenoşi ar vrea să pară, pu­berii au o nevoie acută de prie­teni.
Şi totuşi, emo kids sunt... alt­fel. “Înainte, îşi petreceau tim­pul liber cu prieteni, colegi, ve­cini de scară. Părinţii cu­noş­teau grupul. Astăzi, în condiţiile în care există Internetul, deci un me­diu de comunicare foarte larg şi incontrolabil, părinţii nu mai au acces. Şi aici intervine pericolul. Nu se ştie niciodată cu cine conversează copilul şi ce influenţă poate avea asupra lui. Mai ales că e în perioada negării autorităţii parentale”.
Adolescenţa nu e uşoară nici pentru cel care o traversează, dar nici pentru părinţi. Pe fon­dul frustrărilor emoţionale, co­municarea începe să scârţâie. De altfel, este o problemă destul de românească, cu părinţi fie prea ocupaţi, fie plecaţi în ţări mai mediteraneene.
Atunci când copilul vine acasă cu un pierce în buză, cu părul vopsit, ce e de făcut? Gabriel Crumpei recomandă ajutor specializat. Nu terapie, ci consiliere, atât pentru părinte, cât şi pentru emo-kid-ul lui. Nu există o soluţie uni­versală: nici acceptarea ne­condiţionată a gesturilor de re­voltă, nici cen­zurarea lor. Reţeta se stabileşte pe fiecare caz în parte.

Imagine

Din fericire pentru noi, sub­cultura emo a fost asimilată de cei mai mulţi adolescenţi aşa cum le stă bine românilor: în glumă sau doar de dragul mo­dei. Arată ciudat, dar acasă ascultă muzică house. Au o viaţă socială destul de activă, deci depresia cade chiar unde îi este locul,
într-un con de umbră. Emo kids au apărut cu firescul importării cămăşilor hippie, în anii ‘70. Ciudat este că cei mai mulţi află întâmplător că sunt “aşa de... emo”. Deşi, pentru a avea dovezi mai sigure decât ironiile celor din jur, se pot încerca şi psiho­testele oferite pe Internet. Aşa afli “ce culoare emo ai”. Sau o privire aruncată în oglindă, cu tine în prim-plan. Nimic mai simplu, nimic mai emo

hai bit cu bit

in acest post doresc sa fac un scurt comentariu despre providerul meu de internet care dupa cum se vede ..... merge ca p...a .Mam saturat sa imi merga netu 5 minute cu 30 pauza ... si cred ca sau saturat si cei de la derajamente de mine.Acum se aud zvonuri ca cica ... ar fi din cauza liniilor inchiriate .... dar adevarul e undeva deparate ... in fine incopetenta firmei de internet airbites lasa de dorit ... desi cand merge te lasa cu gura cascata.Dar traint in romania se cere deja prea multe . Cam ata am avut de spus , si cam atat vam mancat din timp . SALUTARE

cum a aparut munca

Am auzit o povestire interesanta despre munca care as dori sa vo povestesc si voua . Munca .... a aprut de la inceputuri , in antichitate omul inalt ii zice lu cel mic sa vaneze pentru el . Dupa ce termina vanatoarea omu INALT ia parada si da sa plece iar cel MIC intreaba "mie ce imi iese?" iar omul INALT ii zice atunci "uite pt ca ai vanat pentru mine iti dau acesta piatra si nu ti-o sparg de kap"
iar omu MIC tace si pleca . Dupa o perioada de timp nevasta omului MIC il intraba "mai darga da tu ce tot muncesti pt omu INALT degeaba,? iar el raspunde "lasa draga ca munca ne inobileaza" cam ata sper ca va placaut traim intr-o tara de kkt cu o viata de kkt

plictisit si ucis in lumini de neon

iata ca mai scriu si eu dupa o lunga perioada de pauza.... ca noutati nimic nou :))) in afara de frigul de afara , totul e verde si frumos , vorba unui amic . asa ca va las un videoclip sa va uitati ca tot nu am ce scrie in acest moment

scoala si iarsi scoala

Dupa o saptamana in care am facut practica adica nimic iar trebuie sa ma duc la scoala si ma gandesc cu nostalgie la sculatul tarziu si frecatul de menta .Imi vine sa dau foc la scoala .Da in fine sa trecem la problemele saptamanii, cu gabrinela de la pereieni so definitafat problema ca domnisora are interesele ei , cu frigul tot aia e , si mai nou ma enerveza o chichita de la masina unui amic .In viata asta ajungi sa le vezi pe toate , tovarsii , curve de oamnei , si probleme de kkt .abia astept sa vina luna decembrie cand pe vremuri statem cu gasca si beam o gura de vin fiert si ne dadeam cu schiurile pe un del de kkt.Au fost vremuri dar cine stie daca o sa se mai repete si cine stie daca o sa ninga calumea . pana atunci ramanem la vorba mea ..... traim intr-o tara de kkt cu o viata de kkt

se lasa sera si frigul

Se pare ca iarna a inceput sa isi intre in drepturi.Afara e o atmosfera sumbra ,,,,,,, nu mai merge sa iesi sera pe jos la o cafea ,ca ingheti pana la tonomat .Zilele astea au fost obisnuite fara discutii sau ceva mai incitat , acel porcarii de idei si viata de nimic pe care o stim , ce sa mai zic mai nou a venit frigu , si odata cu el si viata de sera de prin oras .Nici la colt de strada la o tigara si o barfa nu prea merge ,dar de plictisela o sa fie .Ce sa facem asteptam vremuri mai bune si subiecte de povestit .traim intr-o tara de kkt cu o viata de kkt

fetele astea

Satul de atatea fite ... si mai ales de atatea fite si basini de perieni . Sincer am ajuns la marea concluzie ca la fetele din ziua de azi le place sa isi bata joc , pur si simplu nu cred ca mai gasesti una care sa se gandeasca la ceva serions.Nus acum pote oi exagera si eu da poate am dreptate , sau cel putin in cazul meu ,,,, la care is cateva esecuri dar asta altadata.Cuncluzia trasa azi [nu mai merita sa iubesti pe cineva ca acela/eea is va bate joc ]........ traim intr-o tara de kkt cu o viata de kkt

o viata de kkt

dupa cum spune si titlul. in ziua de azi nu mai ai ce face ..... pur si simplu o plictisela mare . Am iesit ca de obicei la o cafea cu baietii si ma plictiseam ........ce puiii mei in ziua de azi mai bine esti mort decat viu ,si fetele parca de plictisela sau mai haladit upic.Am ajuns la concluzia ca e si scoala buna la ceva, de exeplu sa iti opmori plictiseala ,de cand am practica duc dorul ei ceea ce suna penibil ca pana acuma o asteptam cu nerabdare , parca e ciudat sa ma scol tarziu etc, dar poate vor veni si vremuri mai bune dar pana atunci ....... traim intr-o tara de kkt cu o viata de kkt

ziua de azi si telefonu meu

Si asa se mai duce inca o zi plictisitoare din viata omului.Si asa am sa incep sa va poveztesc ce am facut azi desi nu cred ca va intereseaza dar in fine sa ii dam bataie .
-Ma scol cu greu dimineata si ma duc la scoala , ca de obicei ma opresc la poarta si imi beau cafeaua de dimineta asta fiind in timpul primei ore, vine si pauza si ma duc agale in clasa ....ce am facut in clasa neiteresant.
-Pauza mare ies la poarta sa beau a 2 cafea ,ma intalnesc cu o amica si cu o alta amica de-a ei si stam la taclale , nimic special pana acuma numai ca cand ajung in calsa observ ca telefonu meu nu mai e ....si stau si ma gandesc unde ar putea fi cand deoadata ma loveste, ---telefonu a ramasa la Doina(amica mea) cand am stat la taclale ca ii placea ce muzica ascultam ,se termina si ora de la pauza mare sa plec acasa si cand colo surpriza Doina nui la poarta .........si binentele nici telu meu. La un moment dat apare bors cu masina ....eu faceam 13-14 ca nu mai venea aia cu tele si la un moment dat mam inervat si am plecat si cam ata cu scoala
- spre pranz iesi unpic afra ..vreme monotona ma duc pe la Vlad fumez niste tigari si apoi ma intorc acasa si mai citesc umpic din cartea de legislatie .
-mai pe la 8 parca ma duc iar la Vald si ma uit la un film fumez niste tigari si beu un vin .......apoi ma duc agale acasa mai ascult niste muzica si intara pe net dutza.
si dik ce faza ma suna pe nr meu si raspunde Doina si o dadea in love cik interesanta nu ?
si asa am ratat cafeaua de sera dar in fine cum ziceam...
...... astepta ziua de maine